(Zvâcnire în denominare)
Tertipul este, tot mai mult, fațada
Părerilor ce vin ca argument,
Sau acceptate ca fiind dovada
Conviețuirii cu un timp prezent.
Deja-i concept de grabnică-mplinire
Și racolare-a minții de naiv,
Ideea pendulării prin zvâcnire
Cu tot aspectul ei peiorativ.
Multiple amănunte iau în seamă
Fantasme, balansând pe contrasens,
Spre a avea motive, mari, de teamă,
Când vieții-i pun accente de nonsens.
Presimțăminte vin, ca limitare
A unei fugi prelungi, spre nicăieri,
Ce-și lasă urme, prin denominare,
Crezând în mitul marii devieri.
Dar devierea, azi, e o derivă,
Pierdută chiar de-al limitei reper,
Ce-n deprimarea-i mult prea obsesivă
Nu-și are profunzimi și nici mister.
Puține vise pot să se-mplinească,
Și ele chiar au iz material,
Croite după mintea omenescă,
Cu tot absurdul ei proverbial.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu